Materia visului e lipsita de substanta, asa spunea azi cineva. Si se si contrazicea in enuntul asta, prost construit. Adica? Adica n-are, din realitate, decit aparenta. Visul cica nu are urmari in viata reala. Visul nu are consistenta. De cind am deschis blogul asta, visul a devenit, pentru mine, o naluca. Il urmaresc si nu-l prind, in fiecare dimineata el se dilueaza rapid in febra gindului de a mi-l aminti, de a-l fixa. Incerc totul, intirziu in somn, ma reintorc in vis, ma agat cu disperare de o senzatie, ca si cum din starea in/cu care ma trezesc as putea deduce stimulul care a declansat-o. Cern in minte posibilele situatii onirice care ar fi putut declansa starea, e o obositoare cautare interioara.
1 Comment(s)
Comments RSS TrackBack Identifier URI
Din contra, eu ma simt goala in fata mea. As vrea ca visele mele sa fie visurile mele. Situatiile onirice le asociez rapid cu realitatea recent imbatranita. Ma simt goala, goala de ludic in vis.
Un singur vis recurent m-a urmarit cu incapatanare timp de luni si luni..pana le-am uitat numarul. Pierdeam un tren.Nu era angoasa, nu era fericire,era doar oftica ca nu pot sa-l prind.Nici azi,nici maine.Nicicand. Ma-ntreb daca macar in realitate, m-am suit in cele din urma, in trenul bun.